Royal Enfield se intoarce acasa

Royal Enfield se intoarce acasa

20.02.2015

Brand-ul Royal Enfield va reveni in Anglia din 2015, unde va produce trei noi modele de motociclete si spera sa puna mari probleme concurentei.

Royal Enfield reprezinta cel mai vechi brand de motociclete de serie din istorie, aparand in 1890 si rezistand in diverse forme pana in 1967, cand fabrica a fost inchisa, iar in 1971 compania a fost dizolvata. Intre 1956 si 1962 motocicletele Enfield au fost produse si intr-o fabrica in India. Ca urmare, in 1995 o companie indiana, Eicher Motors Limited, a cumparat atat Enfield Motors Limited cat si drepturile de a utiliza numele Enfield, pe care indienii l-au folosit pentru longevivul model Bullet.

Constructorul indian a reusit in 2014 un numar record de vanzari de unitati Royal Enfield (depasind, de exemplu, vanzarile Harley-Davidson, dar vorbim de pietele dintr-o Asie supra-populata) si a decis ca pentru 2015 sa deschida o fabrica si un centru de dezvoltare in Leicestershire, Marea Britanie.

Lucrurile nu se opresc aici deoarece Siddhartha Lal, directorul executiv al Royal Enfield, a anuntat ca in 2016 vor aparea minim trei noi modele bazate pe noi platforme. Mai exact, e vorba de o platforma avand motorul cu un singur cilindru de 410cc, stil scramble si una cu motor in doi cilindri in linie, de 750cc. Totodata, el a anuntat ca unul dintre modele a fost deja inregistrat si va avea numele Himalayan.

In privinta fabricii din Regatul Unit, directorul executiv a mentionat ca se asteapta ca sa creasca productia cu minim 50% si ca va fi axata pe fabricarea noilor modele, probabil destinate pietei europene.

Si ca o alta noutate, Siddartha Lal a anuntat ca Royal Enfield a achizitionat si cateva nume interesante in echipele de proiectare, dezvoltare si strategie. Cel mai important il reprezinta Pierre Terblanche, un nume de calibru foarte greu, “vinovat” de desenarea si proiectarea mai multor modele Ducati, inclusiv al ultimului model Confederate. De altfel, achizitionarea lui Terblanche nu e tocmai recenta, el avand deja un stagiu de cateva luni in India, la fabrica Enfield. In echipa de planificare si strategie figureaza un alt nume greu, fostul project manager de la Triumph, Simon Warburton.

Ultimul model al celor de la Royal Enfield pana la ora acestui anunt era Continental GT, un cafe-racer de 535 cmc, care dezvolta 29 cp. Interesant ca anumite secvente din filmul de promovare a modelului au fost turnate in Romania.

 

Te-ar putea interesa si:

2024 Can-Am Renegade, un partener de „joaca” de incredere

ATV-urile Can-Am Renegade EFI pentru juniori pun bazele pasiunii pentru off-road! Seria de ATV-uri pentru copii Can-Am Renegade EFI este destinata riderilor de maine. „Jucariile” marca Bombardier au puterea magica de a alimenta pasiunea tin...

Citeste mai mult