Senzatii tari pe patru roti - ATV-urile cuceresc Sibiul

Senzatii tari pe patru roti - ATV-urile cuceresc Sibiul

12.06.2009
Au aparut de ceva vreme si in Romania – un fel de motocicleta cu patru roti ar spune “necunoscatorii" – ATV-urile. Destul de caraghioase, ruleaza pe sosele dar o data ce le-ai dat drumul pe deal, se simt ca un peste in apa. O asemenea distractie ii costa, insa, pe amatori jumatate de milion pentru o ora pe zi.

“Moda" ATV-urilor a patruns si la noi. In urma cu cativa ani aproape nimeni nu auzise de asa ceva, acum, site-urile romanesti sunt impanzite cu anunturi de vanzare-cumparare de ATV-uri. All-Teren Vehicle, sau quads, dupa cum mai sunt cunoscute, sunt vehicule off-road cu patru roti. Pasionatii spun ca ofera senzatii incredibile si ca distractia este garantata. Nu se comporta nici ca o motocicleta, nici ca o masina. Este un ATV si gata. Preturile unei asemenea “jucarii" variaza de la 2.000 de euro pana la 20.000 de euro.
Sibienii pot gusta si ei pe cont propriu o excursie cu ATV-ul prin imprejurimi. De doua luni de zile, patronii clubului Supporter s-au hotarat sa faca o investitie si sa achizitioneze doua ATV-uri. In primul rand, a fost propria lor curiozitate si placere, si mai putin afacerea. “In Sibiu nu sunt foarte multe de facut in timpul liber. Clientii nostri fideli si prietenii ne-au sugerat ca ar prinde bine un centru de inchiriat ATV-uri. In Sibiu oricum este o invazie de motoare. Totodata, se potriveste foarte bine cu tematica sportiva a clubului nostru" , explica Cosmin Puia, administratorul clubului. Astfel se face ca, sibienii au acum posibilitatea sa inchirieze doua ATV-uri noi-noute, cu o capacitate de 170 cmc.
Ideea a prins si, pana acum, au fost rare zilele cand cele doua vehicule au stat la soare degeaba. La inceput, strainii au fost cei mai deschisi la idee. Acum, amatorii de inchiriat ATV-uri sunt din toate categoriile sociale, de la directori de companii la simplii tineri, amatori de distractii. “Nu este atat de placut sa te plimbi cu el prin oras. O data ce ai dat de un drum forestier, insa, este cu adevarat o experienta fantastica. Pana acum nu s-a intamplat niciodata sa nu ni le inapoieze pline de noroi" , declara Cosmin Puia.
Pentru o ora pe zi, plimbarea cu ATV-ul scoate din buzunare 500.000 de lei, de luni pana vineri. In weekend, ora este 600.000 de lei. Mult mai convenabil, insa, este inchirierea pentru o zi intreaga, care este doua milioane de lei in timpul saptamanii, si 2,5 milioane de lei, in weekend. Acest preturi includ benzina si casca de protectie. Sibienii vor putea sa incerce forta micutelor vehicule numai daca au permis auto categoria B si semneaza, in prealabil, o declaratie pe propria raspundere. In curand, conducerea clubul sibian se gandeste sa isi extinda afacerile, sa mai cumpere cateva ATV-uri si scutere, si chiar sa organizeze trasee turistice in zona Sibiului.

Sursa: Sibiul

Te-ar putea interesa si:

CCR permite posesorilor de permise categoria B sa conduca motociclete de 125 cc

DECIZIE ASTEPTATA extrem de asteptata. Astazi, Curtea Constitutionala a Romaniei a decis permiterea posesorilor de permise categoria B sa conduca anumite tipuri de motociclete, cu transmisie automata, cu cilindree maxima de 125CC si putere maxima de ...

Citeste mai mult