Lineup-ul ATV si UTV Polaris 2019 dezvaluit

Lineup-ul ATV si UTV Polaris 2019 dezvaluit

30.07.2018

Dupa ce Polaris a lansat in ultimii ani multe vehicule noi si din ce in ce mai performante, lineup-ul Polaris ATV si UTV 2019 este similar cu ce am vazut in 2018. Acest nou lineup de ATV-uri si SXS-uri Polaris arata foarte asemanator cu cel din sezonul trecut insa aduce cateva noi surprize, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Polaris RZR S4 1000

utv polaris

Polaris RZR S4 cu 4 locuri trece de la clasa 900 la clasa 1000 si dezvolta 100cp in noua varianta. Polaris il numeste "cel mai performant side-by-side recreational trail-ready" din industrie, iar pretul va incepe de la $19,999.

Polaris RZR Xtreme Performance Lineup

sxs polaris

Pentru 2019, Polaris ofera familiei Xtreme Performance RZR un facelift. "Vehiculele din lineup-ul RZR Xtreme Performance 2019 sunt mai agresive si mai robuste, cu accente si noi faruri LED", spune Polaris intr-o declaratie. De asemenea, producatorul a adaugat mai mult spatiu de stocare in cabina, precum si instrumentatie digitala premium. Anumite modele vor beneficia chiar si de suspensii Dynamix active si de Ride Command. Dynamix a fost un sistem disponibil inainte doar pe modelele XP Turbo si este ceea ce Polaris numeste "singurul sistem de suspensii din lume suficient de inteligent sa ajusteze continuu amortizoarele din mers". Preturile vor incepe de la $17,999.

Polaris Ranger XP 1000 EPS High Lifter Edition

polaris utv

Disponibil in varianta cu 3 locuri sau Crew cu 6 locuri, Ranger XP 1000 EPS High Lifter Edition sunt construite special pentru noroi. Fiecare model este echipat cu portiere 1/2 reproiectate cu scurgeri de apa de 1in, motor de 82cp, suspensii cu o cursa de 28cm, o crestere de 20% in rezistenta sistemului de transmisie, anvelope Outlaw 2 de 28in, brate duble arcuite si o garda la sol de 34cm. Varianta cu 3 locuri va incepe de la $19,999 si cea cu 6 (Crew) de la $21,499.

Polaris Ranger cu Ride Command

interiorul unui sxs polaris

Polaris va echipa din fabrica cu tehnologia Ride Command modelele 2019 Ranger XP 1000 EPS si 2019 Ranger XP 1000 EPS NorthStar Edition. "Display-ul de 7in care poate fi operat cu manusa aduce navigatie incorporata si camere fata/spate", declara Polaris. "Sistemul ofera diagnoza pentru vehicul, conectivitate smartphone si mai aduce boxe integrate in bord. O harta topografica permite pilotilor sa navigheze mai bine traseul si de asemenea sa isi seteze repere pentru locatii-cheie precum zone de camping sau locuri bune de vanatoare. O interfata interactiva ofera fiecarui tip de rider libertatea de a ramane conectat in timp ce este la vanatoare, la lucru la ferma sau la plimbare pe traseu." Ranger XP 1000 EPS Ride Command va avea un pret de $17,999, in timp ce NorthStar Edition Ride Command va incepe de la $25,999. Ambele modele vor fi disponibile in 4 variante de culoare: Steel Blue, Pearl White, Magnetic Gray si Polaris Pursuit Camo.

Polaris Ranger XP 1000 EPS 20th Anniversary Limited Edition

utv-uri polaris

Polaris sarbatoreste doua decenii de istorie Ranger cu modelele Ranger XP (si XP Crew) 1000 EPS 20th Anniversary. Aceste modele aniversare vor aduce o schema grafica speciala si scaune brodate. Preturile vor incepe de la $16,799.

Polaris General

polaris sxs

Familia General ramane in mare parte neschimbata in 2019, dar va aduce primele roti bronz montate vreodata pe un UTV pe editia Ride Command. Preturile vor incepe de la $16,299.

Polaris Sportsman

atv polaris

Singurele schimbari aduse lineup-ului Polaris Sportsman 2019 sunt noi culori pentru modelele premium Sportsman 450 si 570, precum si servodirectie electrica imbunatatita pe toate modelele EPS.

 

Te-ar putea interesa si:

2024 Polaris RZR Lineup - principale caracteristici

Lineup-ul Polaris RZR 2024 are cate ceva pentru fiecare entuziast al offroad-ului, oferind side-by-side-uri Trail, Multi-Terrain, Wide-Open si, nu in ultimul rand, modele construite special pentru riderii juniori. Pasionatii de intreceri pot conta pe...

Citeste mai mult