Finalistii German Off Road Masters 2018

Finalistii German Off Road Masters 2018

09.10.2018

Raliurile GORM 24h Race - German Off Road Masters sunt considerate cele mai importante curse cross-country în Germania și se desfășoară anual cu începere din 2007 în diverse locații. Raliul de anduranță de 24 ore face parte din cele 4 runde din campionat. La aceste competiții au luat parte nume sonore, campionii Josef Sykora (ediția inaugurală 2007), Thomas Wallenwein și Ellen Lohr, câștigătorul Dakar Jutta Kleinschmidt și mulți alții.

 

 


A 10-a aniversare a raliurilor GORM 24h a avut loc în Polonia pe circuitul lung de 20, 33 km din Olszyna. Concurenții s-au confruntat cu proba de 10 km pe traseul forestier cu drumuri înguste, dar și cu secțiuni rapide pe drumuri pline de praf.
În total 40 de echipe s-au prezentat la start. Câștigătorii Andreas Rosenlöcher și René Schaaf din echipajul RMX Polaris au acoperit o distanță de 1200 km la bordul unui model SSV Polaris XP Turbo efectuând 59 de tururi.

 

 

Echipele UTV (T3) au concurat inclusiv pe timp de noapte. Printre pretendenții la victorie, cei care au deținut un avantaj competitiv au fost piloții vehiculelor 4x4 Yamaha, Arctic Cat, Rage și  modelelor Side-by-Side Can-Am. Marea provocare a raliului nocturn a avut legătură cu economisirea de energie și bineînțeles, încercarea de a ajunge în frunte.

Riderii Mario Sagittarius și Roman Rausch au reușit performanța de a stabili timpi pe tur mai rapizi decât echipajul RMX Polaris, însă nu în mod constant. Primul a pilotat vehiculul Arctic Cat XX, iar celălalt a avut drept partener un Rage Buggy.

Echipa Quadrausch a subestimat consumul de putere al vehiculului Rage Buggy cu lumini auxiliare, rămânând cu bateria goală fapt ce a dus la pierderea a 45 de minute prețioase.

În cursa de 24 de ore, la clasa ATV a fost învingătoare echipa Poelyck I (compusă din piloții Elspaß, Stemanns și Stienen) care a concurat cu modelul Can-Am. Acesta s-a impus în fața echipajului format din Rust, Vogt, Döbler, Schaberg. Membrii RMX Polaris au fost depășiți de rivali cu trei tururi.

La clasa rookie, Schaberg, Schiewe și Clauss, membrii RMX Polaris au obținut o dublă victorie în fața lui Sagittarius și Ludwig.

La clasa Ironman, pilotul solo Franz J. Schneider s-a clasat în fruntea ierarhiei la bordul modelului Arctic Cat. El s-a impus în fața lui Christian Winter care a concurat cu singurul quad sport.

 

 

Echipa Werk1 Yamaha condusă de Michael Podlogar a „atacat” în raliul de 24 ore alături de un vehicul tunat Yamaha YXZ1000R Sport Shift prevăzut cu kitul turbo GYTR. Din acest echipaj fac parte Jutta Kleinschmidt și co-pilotul Lina van de Marș alături de șeful de echipa Michael Podlogar. Deoarece Jutta Kleinschmidt este investit în rolul de ambasador DMSB, locul său a fost preluat de către Thomas Rönnberg. Calificați pe poziția a patra în clasa T3, cei trei au primit din partea organizatorilor Cupa Fair Play datorită suportului acordat concurenților care au întâmpinat probleme pe traseu.

Michael Podlogar a declarat vis-a-vis comportamentul vehiculului de concurs următoarele: „YXZ1000R s-a descurcat perfect și a dovedit că este un partener puternic și de încredere”. Următoarea provocare la care s-a înscris această echipa este Raliul Baja Portalegre 500 care va avea loc în Portugalia pe 25-27 octombrie.

 

 

Organizatorii au anunțat că pentru sezonul 2019 în program va fi adăugată o clasa suplimentară - o clasa rookie unde două echipe își vor uni forțele pentru a concura fiecare câte 12 ore.

 

 

Te-ar putea interesa si:

2024 Can-Am Traxter XT HD9

2024 Can-Am Traxter XT HD9 - un aliat pe care te poti baza pentru sarcini utilitare in medii off road greu de accesat  Side-by-side-urile din gama Can-Am Traxter sunt recunoscute pentru capacitatile lor extraordinare indeosebi in plan utilitar....

Citeste mai mult