Ducati va lansa si un scuter, pana la urma?

Ducati va lansa si un scuter, pana la urma?

16.03.2015

Inca din anul 2011 se tot aud zvonuri din Bologna, locul “de bastina” al produselor marca Ducati, privind un scuter lansat de constructorul italian. De ce 2011? Pentru ca la lansarea Diavel-ului in acel an, un cruiser-style destul de atipic, s-a auzit frecvent “de ce nu?”. Insa Del Torchio, seful Ducati a afirmat raspicat ca Ducati nu are deloc un scuter in cap.

Au trecut aproape 4 ani si iata ca din partea CEO Ducati, Claudio Domenicali, intervievat recent de redutabila publicatie Moto.it apar ceva semnale, chiar daca nu ferme, destul de vadite: "Un scuter marca Ducati nu ar fi chiar o blasfemie, nu am spus niciodata contrariul. Brand-ul nostru are o atitudine atat de sport, incat aceasta poate fi reflectata in orice tip de produs, chiar si o ceasca de cafea. Asa ca privind astfel, chiar si un scuter poate fi pe lista”.

Ducati nu ar fi la primul sau scuter, cu toate astea, caci bolognezii au scos de-a lungul vremii doua modele, unul intre 1952-1953 numit Curiser, de 175cc si celalalt numit Brio, intre 1963-1967, in trei variante, de 48, 80 si 94 cc.

Ducati va lansa si un scuter, pana la urma? - Diavel

Ducati va lansa si un scuter, pana la urma? - 80cc

In plus, suntem intr-o perioada in care existenta pe piata este dictata de cerinte, nu numai de traditie si aici sta dovada aparitia intr-un segment nou pentru Ducati, respectiv lansarea de anul trecut a modelului Scrambler in clasa sub 500 cc, alaturandu-se tendintei de pe principalele piete.

Ducati va lansa si un scuter, pana la urma? - 48 cc
 

In esenta sa, un produs Ducati este un sportiv si nu unul oricare, ci unul foarte inzestrat si performant, de aceea orice iese de pe banda fabricii trebuie sa fie un produs de inalta tehnologie si performanta, deci si un eventual model de scuter. Care model astfel reprezinta virtual si teoretic deja o concurenta serioasa pentru Yamaha T-Max sau Kawasaki J300.