Despre Snowmobile

Despre Snowmobile

28.10.2022

Un snowmobil este un vehicul motorizat pentru pilotare pe timp de iarna sau recreatie in zapada. Este proiectat sa fie operat pe zapada si gheata si nu necesita un drum amenajat, iar multe sunt conduse pe teren deschis sau trasee speciale. Conducerea de snowmobile este un sport pe care multe persoane l-au adoptat ca pe un hobby.

Snowmobilele mai vechi puteau transporta, in general, 2 persoane. Cu toate acestea, majoritatea snowmobilelor produse in ultimii 25 de ani au fost proiectate pentru un singur rider. Snowmobilele fabricate cu capacitatea de a transporta 2 sau mai multe persoane sunt denumite "touring" si ocupa o mai mica parte din piata. Snowmobilele nu au o cabina inchisa, cu exceptia unui parbriz, iar motoarele lor actioneaza o senila montata in partea din spate, iar skiurile din fata asigura controlul directiei.

Primele snowmobile dispuneau de senile din cauciuc, dar senilele snowmobilelor moderne sunt confectionate in general cu o compozitie de Kevlar. La inceput, snowmobilele erau propulsate de motoare in 2 timpi pe benzina, cu combustie interna, dar de la mijlocul anilor 2000 au intrat pe piata si motoare in 4 timpi.

A doua jumatate a secolului 20 a constituit o crestere in pilotarea de snowmobile in scop recreational. In timpul verii, pilotii de snowmobile pot face intreceri pe iarba, portiuni de asfalt sau chiar pe apa. Snowmobilele sunt uneori modificate sa concureze in curse off-road pe distante mari.


O scurta istorie a snowmobilelor
In 1911, Harold J. Kalenze a patentat o inventie numita Vehicle Propeller in Brandon, Manitoba, Canada. In 1915, Ray H. Muscott din Waters, Michigan, a primit patentul canadian pentru "sania" sa cu motor, sau "traineau automobile" si pe 27 iunie 1916 a primit primul patent de la Statele Unite pentru un vehicul de zapada care utiliza formatul actual cu senila spate si skiuri fata. Multi indivizi au modificat ulterior Ford Model T cu trenul de rulare inlocuit de senile si skiuri dupa design-ul lui Muscott. Aceste vehicule au fost populare pentru livrarea corespondentei in zonele rurale pentru o perioada. Numele comun pentru aceste automobile convertite era Snowflyer.

In 1935, Joseph Bombardier a asamblat si a testat cu succes primul snowmobil. Era un vehicul cu o transmisie pe senila si manevrat de skiuri.

Greutatile transportului de-a lungul tinuturilor in timpul iernii a dus la inventia snowmobilului, un vehicul pentru toate tipurile de teren proiectat specific pentru zapada adanca unde alte vehicule nu faceau fata. In timpul secolului 20, design-urile care evoluau rapid au livrat vehicule de 2 persoane care rulau pe tipuri de teren variate si depaseau cu usurinta obstacolele. Primele snowmobile aveau motoare de 10 cai putere, in 2 timpi si s-a ajuns, mai tarziu, pana la modele cu motoare in 2 sau 4 timpi de pana la 200 cai putere.

Originea snowmobilelor nu este munca unui singur inventator, este mai mult un proces de avansare in design-ul motoarelor si a platformelor care permiteau rularea pe zapada. Dezvoltarea snowmobilelor a mers in paralel cu cea a automobilelor si mai tarziu a avioanelor, adesea inventatorii utilizand aceleasi componente pentru un alt scop.

Cei din Wisconsin au experimentat cu vehicule de zapada inainte de 1900 - biciclete modificate, sanii propulsate de aburi si, mai tarziu, automobile Ford Model T convertite cu senile si skiuri. Un patent pentru o modalitate de propulsare a unei sanii a fost prezentat pe 5 septembrie 1895 de catre inventatorii Willian J. Culman si William B. Follis din Brule, Wisconsin. Carl Eliason din Sayner a dezvoltat un prototip de snowmobil modern in anii 1920 cand a montat un motor cu 2 cilindri de motocicleta pe o sanie manevrata de skiuri in partea din fata si de o senila spate. Eliason a produs 40 de snowmobile, patentate in 1927. Dupa ce a primit o comanda de 200 de unitati din partea Finlandei, el a vandut patentul sau companiei FWD din Clintonville. Acestia au produs 300 de unitati pentru uz militar, apoi au transferat patentul unei subsidiare din Canada.

Vehiculul "American Motor Sleigh" a fost o noutate produsa in Boston in 1905. Proiectat pentru transport pe zapada, consta intr-o sanie motata pe un cadru cu motor, cardan si tren de rulare. Cu toate ca a fost considerat o noutate interesanta, nu s-a vandut bine si productia a incetat in 1906.

Vehiculul Aerosani a fost construit in 1909-1910 de catre inventatorul rus Igor Sikorsky. Aerosani au fost folosite de catre Armata Rosie sovietica in timpul Razboiului de Iarna si celui de-al doilea Razboi Mondial. Exista o disputa daca Aerosani a fost un snowmobil fiindca nu era propulsat de o senila.

Conditiile relativ uscate din Vestul Mijlociu al Statelor Unite a facilitat convertirea de autovehicule Ford Model T si alte automobile asemanatoare, dar acestea nu se descurcau in conditiile de umezeala din Quebec si New England. Astfel, Joseph-Armand Bombardier din Valcourt, Quebec, a inventat un nou tip de senila potrivita pentru toate tipurile de zapezi. Aceasta a fost prima lui mare inventie. A inceput productia B-7, un snowmobil cu cabina inchisa, de 7 pasageri, in 1937 si a prezentat B-12, un model pentru 12 pasageri, in 1942. B-7 avea un motor V-8 Ford. B-12 avea un motor cu 6 cilindri in linie Chrysler si au fost produse 2817 unitati pana in 1951. A fost folosit in multe aplicatii - ambulante, vehicule postale, pentru transportul elevilor pe timp de iarna, silvicultura si chiar in Al Doilea Razboi Mondial. Bombardier a visat intotdeauna la o versiune mai compacta, asemanatoare unui scuter si, in cele din urma, compania BRP i-a realizat visul.

In 1960, cand motoarele au devenit mai usoare si mai mici decat inainte, Joseph-Armand Bombardier a inventat snowmobilul modern in forma in care il cunoastem azi si a inceput sa il vanda sub brand-ul Ski-Doo prin compania sa, Bombardier Inc. (astazi Bombardier Recreational Products). Concurentii sai i-au compiat si imbunatatit design-ul iar in 1970 erau peste 100 de producatori de snowmobile. Din 1970 in 1973, s-au vandut 2 milioane de unitati, cu un varf de 500000 vandute in 1971. Multe dintre companiile de snowmobile erau mici iar cei mai mari producatori erau, de obicei, producatori de motociclete si motoare de barci care incercau sa se extinda pe o noua piata. Multe dintre companiile mici au dat faliment si au fost achizitionate de catre unele mai mari in timpul crizei de petrol din 1973 si recesiunilor urmatoare. Vanzarile au revenit la un nivel de 260000 in 1997 dar au scazut gradual dupa aceea, fiind influentate de ierni mai calde si de utilizarea pe intreg parcursul anului de ATV-uri.

Piata actuala de snowmobile
Din 2003, piata snowmobilelor a fost impartita intre 4 producatori Nord-American (BRP, Arctic Cat, Yamaha si Polaris) si cativa producatori specializati precum AD Boivin din Quebec, producatorul Snow Hawk si europeanul Alpina.

Snowmobilele moderne pot atinge viteze de peste 240 km/h iar snowmobilele drag racing de peste 320 km/h. Snowmobilele sunt foarte utilizate in teritoriile arctice pentru transport. Cu toate acestea, populatia redusa din aceste zone se transpune intr-o piata mica. Majoritatea snowmobilelor sunt vandute pentru utilizare recreationala, in locuri unde zapada este stabila pe tot parcursul iernii. Numarul de snowmobile in Europa si in alte parti ale lumii este redus, dar in crestere.

Cum sa pilotezi un snowmobil - tehnici de baza

Urcarea de dealuri
- sprijina-te pe genunchi
- apleaca-te inainte
- accelereaza pentru a-ti mentine viteza - cu cat este mai adanca zapada, cu atat trebuie sa mergi mai repede
- nu te opri pana nu ajungi in varful dealului - daca pierzi elanul, nu vei putea sa incepi din nou urcarea

Coborarea de dealuri
- foloseste pozitia sezut
- stai cat mai in spatele seii
- fii concentrat si pregatit sa opresti - pierderea controlului este cel mai mare pericol
- nu lua mana de pe ambreiaj - pastrarea snowmobilului in treapta Low mentine o viteza redusa
- actioneaza frana la cateva secunde pentru a mentine o viteza redusa sau a opri - o franare brusca te poate face sa aluneci
- daca esti in varful dealului si alte snowmobile urca, opreste-te si permite-le sa treaca pe langa tine

Traversarea unui deal
- sprijina-te pe genunchi
- apleaca-te catre varful dealului
- cauta sa mergi pe zapada batatorita sau putin afanata

Intoarcerea
- apleaca-te catre interiorul curbei pentru un control mai bun
- plaseaza greutatea corpului catre inainte si interiorul curbei pentru aderenta mai buna a skiului din interiorul curbei

Oprirea
- opreste pe dreapta
- da-te jos pe partea dreapta
- nu te opri intr-o curba sau pe un deal

Traversarea unui drum
- alege un punct de traversare care ofera o buna vizibilitate in ambele directii
- inainte de traversare, opreste complet pe marginea drumului
- uita-te in ambele directii si, daca este nevoie, semnalizeaza cu mana participantilor la trafic
- inainteaza incet pentru ca snowmobilul tau ar putea fi greu de manevrat pe pavaj
- traverseaza direct de-a latul drumul, nu la un unghi, pentru a minimiza distanta parcursa